Despre noi

Corul „VOX MEDICALIS” este un ansamblu semiprofesionist de tineret ce promovează valorile muzicale românești și universale.

Corul a luat naștere în anul 2009, avându-l ca fondator pe Tudor Ionescu, la acea dată student în anul II al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. De atunci, formația a evoluat ca proiect al Societății Studenților în Medicină din București, reunind studenți ai universității amintite, absolvenți și prieteni din diverse alte medii universitare și profesionale.

Țelurie coriștilor sunt de afirmare ca ansamblu de elită, cu performanțe și înalte standarde artistice, promovând totodată valorile spiritualității românești, precum și integrarea acestora în contextul cultural universal. Dedicarea membrilor, a dirijorilor și a directorului este ceea ce asigură continua ascensiune pe trepte tot mai înalte ale împlinirii artistice.

În cei 5 ani de activitate, Corul „VOX MEDICALIS” a realizat mari progrese, având la activ peste 65 de apariții publice: concerte proprii și ca invitat, participare la evenimente academice, caritabile și de gală; corul a apărut atât în formule a capella, cât și vocal-simfonice și a evoluat pe cele mai mari scene ale Bucureștiului, ca și în țară.

Repertoriul corului include lucrări din toate epocile muzicale: Renaștere, Clasicism, Romantism, Contemporan, piese religioase, prelucrări folclorice, colinde și cântece de Crăciun, elemente din muzica popoarelor. În ceea ce privește partiturile alese, viziunea corului se orientează spre abordarea atât a unor „șlagăre”, cât și spre dezvăluirea unor giuvaere corale puțin (sau deloc) cântate și cunoscute; de asemenea, interpretarea pieselor în limba originală, precum și limitarea utilizării partiturilor în concert și pătrunderea în subtilitățile stilistice și filosofice ale fiecărei lucrări în cadrul repetițiilor duce la perfecționarea perpetuă și la o prezentare în fața publicului într-o formă cât mai valoroasă din punct de vedere estetic.

De-a lungul timpului, ansamblul a colaborat cu alte formații precum Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” și Orchestra de Cameră „Imperioso” și cu personalități precum: Maestrul dirijor Iosif Ion Prunner, sopranele Felicia Filip, Alexandra Tărniceru, Ana Cebotari, tenorul Ionuț Popescu, pianistele Laura Smărăndescu, Dora Munkacsi, George Rizea etc.

De asemenea, în Cartea de Onoare a corului au iscălit neprețuite aprecieri nume mari ale culturii românești, precum sopranele Angela GheorghiuMariana Nicolesco și Oana Andra, Maeștrii Dirijori Horia AndreescuVoicu Enăchescu, contratenorul Cezar Ouatu, actorul Radu Gheorghe și mulți alții.

    
    
    
    
    
    
   


   

No comments:

Post a Comment