Portret de dirijor - Răzvan Rădos

Astăzi vă vom prezenta, pe scurt, câte puțin despre actualul dirijor al Corului „VOX MEDICALIS” - tânărul muzician Răzvan Rădos

S-a născut în Județul Hunedoara în anul 1990 și a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduță” din Deva, urmând, apoi, calea Bucureștiului pentru a studia la Universitatea Națională de Muzică Dirijatul Coral Academic sub îndrumarea Maestrului Conf. Univ. Dr. Gabriel Popescu.

Palmaresul său muzical este impresionant. Încă din liceu, conduce Corul „Vosglas” din Deva, urmând, apoi, ca în București să fondeze și să dirijeze, în Conservator, Corurile „Pasionis” și „Magnus”. De asemenea, este dirijorul Corului „Vox Celestis” al Bisericii Iancu Vechi.

Și ca artist liric, muzicianul nostru se evidențiază, devenind, încă din primul an de facultate, membru al Corului Național de Cameră „Madrigal”, sub conducerea regretatului Maestru Marin Constantin (pentru care Răzvan Rădos a nutrit întotdeauna o mare fascinație și a cărui conduită dirijorală a reprezentat un puternic punct de referință în formarea sa profesională). De asemenea, este tenor în Corul de Cameră „Preludiu”, dirijat de Maestrul Voicu Enăchescu, personalitate care i-a încredințat câteva lucrări pentru a le pregăti cu formația.

Probabil cea mai mare realizare a tânărului talent este înființarea, în 2012, a Corului Regal, care în foarte scurt timp a primit Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.

Răzvan Rădos a început colaborarea cu Corul „VOX MEDICALIS” încă din 2011, întâi ca membru colaborator, apoi ca șef de partidă tenori, Maestru pentru pregătirea vocală, dirijor adjunct ca apoi, în 2014 să fie invitat să devină dirijor principal al ansamblului.

Ceea ce impresionează la Răzvan Rădos este modul de a pregăti o lucrare muzicală înainte de a o aborda în repetiții, iar apoi plinătatea de resurse de care face uz în a o lucra cu ansamblul coral. Având o bază teoretică muzicală impecabilă (de la sine înțeles), dirijorul realizează oricând corelații multiple între diverse planuri artistice, filosofice, religioase, metafizice, mitologice etc., privind muzica din punct de vedere transcendental, ca fenomen suprem ce pune stăpânire pe om, îl înnobilează și îl modelează. Astfel, în viziunea lui Răzvan Rădos, Muzica (corală) este țelul suprem spre care trebuie să se aspire, tinzând, mereu, spre perfecțiunea de altfel intangibilă, spre perpetua curățare a sinelui.

În formarea sa artistică a contribuit, de asemenea, vasta sa experiență din domeniul folclorului, arie în care a activat foarte mulți ani de-a lungul adolescenței, folclor din care a extras cât se poate de mult din înțelepciunea ancestrală autohtonă, integrând-o, conceptual, în cursul ciclic al gândirii universale.

Nu putem decât să ne bucurăm de această extraordinară colaborare și prietenie dintre Corul „VOX MEDICALIS” și Răzvan Rădos și ne dorim să fie de o cât mai lungă durată!

Episodul 1: De ce Seria „Giuvaerelor” la VOX MEDICALIS? Ce am realizat până acum, ce realizăm și ce vom mai realiza

Conceptul Seriei „Giuvaere corale” pe care le pregătim se axează pe deschiderea apetitului publicului spre muzica corală, un teren intrat de ceva timp în obscuritate.

Pe fondul unei bruște tranziții culturale postdecembriste, arta corală a suferit o imensă regresie, regresie care nu pare să fi avut loc în structurile occidentale ce nu au trecut prin atât de bruște răsturnări ale structurii și percepției colective. Informarea atât prin canalele new-media (Internet), cât și din prisma revistelor la care suntem abonați și racordați (din sfera organizațiilor corale din care facem parte: Asociația Națională Corală din România, membră, la rândul ei, a Asociației Europa Cantat) ne arată că viața corală din Statele Unite sau din Europa vestică își păstrează troficitatea, suculența și plinătatea de resurse. Apoi, știm de activitatea muzicală de acest gen din Orientul extrem, unde coralitatea reprezintă un mare element de fascinație și mândrie.

Despre coralitatea românească, știm că înainte de ’89 exista un avânt global (de masă?) spre cântul în ansambluri. Bineînțeles, ne vom referi în mod special la formațiile semiprofesioniste și de amatori. Se cunoaște că toate întreprinderile, branșele, facultățile (spre exemplu, fiecare (!) facultate din cadrul Universității București avea câte un cor!) exista câte un astfel de grup vocal. Uneori, în uzinele mari existau coruri de peste 80-100 de persoane, unde se făcea muzică la nivel foarte înalt.

Ipoteze asupra descreșterii interesului în coralitate de la noi din țară după Revoluție pot fi formulate din belșug: probabil ne-am putea referi la respingerea cultului personalității care încolțise viguros și în acest mod de manifestare artistică; apoi, diversificarea aproape brutală a metodelor de petrecere a timpului liber; nu în ultimul rând, poate chiar perpetuarea unor stiluri de conducere corale neadaptate timpului prezent. Totuși, nu acest diagnostic face obiectul materialului de astăzi, dar îl putem relua, eventual, cu o ocazie ulterioară.

Noi, însă, nu ne simțim descurajați de aceste constatări, ci încercăm să găsim soluții pertinente.

Așa ne-a venit ideea seriei „Giuvaerelor corale”. Câte un concert (reluat, apoi, în funcție de contexte) dedicat câte unei anumite arii repertoriale. Putem enumera, rece, câteva obiective pe care o astfel de strategie le urmărește:

1. readuc în atenția publicului „șlagăre” ale fiecărui gen/epocă, șlagăre care deschid interesul spre

2. abordarea unor piese mai puțin cunoscute, care să devină la rândul lor potențiale șlagăre;

3. dezvelirea, scoaterea la lumină a unor lucrări necunoscute, neinterpretate, obscure, adevăratele pietre prețioase, care sunt fie lucrări foarte vechi, fie lucrări neglijate, fie lucrări „calde”, tocmai ieșite din tipar sau de sub peniță, ale unor compozitori contemporani.

Anul trecut am dat startul, în Sala „George Enescu” a Conservatorului Bucureștean, cu Concertul „Giuvaere corale laice românești”, un eveniment reluat apoi de trei ori în ipostază concertistică (odată chiar în afara capitalei) și de încă patru în formulă abreviată, solicitată la diverse evenimente academice.

Din punct de vedere repertorial, am inclus o serie de „hit”uri corale, cum ar fi „Floarea albastră” de Spătărelu (pe versuri eminesciene), „Sârba pe loc” de Danga, „Chindia” lui Pașcanu sau „Morarul” de Georgescu Kiriac. Sperând, astfel, că am reușit să captăm interesul publicului (și că am asigurat un final reușit), am introdus apoi lucrări ce, în contextul actual, sunt mai puțin cunoscute, deși au fost cântate destul de mult cu ceva timp în urmă: gluma „Fata de păstor” de Teodorescu, madrigalul „Stelele-n cer” pe versuri de Mihai Eminescu, „Mocirița și jocul” lui Radu Paladi (în viziunea aranjată de Dan Mihai Goia), lucrarea de virtuozitate „Răsunetul Ardealului” de Vidu și monumentala suită corală „Flăcări și roți” de Corneliu Cezar. Ca apoi să îndrăznim să ne apropiem de câteva lucrări mai puțin cunoscute sau chiar foarte puțin interpretate: „Cântec de dor” de Cucu, „Cântecul fără de cuvinte” aparținând regretatei compozitoare contemporane Liana Alexandra sau „Doña Sol” de Nicolae Suciu, altă piesă foarte sensibilă compusă pe versurile poetului național.

Am reușit, astfel, credem noi, să îmbinăm stilistic atât registrul cult, cât și cel de inspirație folclorică, încercând, mereu, să aprofundăm sensurile transcendentale ale muzicii, să surprindem semnificații noi sau să ne surprindem pe noi cuprinși de măreția înțelepciunii universale.

Concertul din București l-a avut ca invitat special pe actorul de comedie Radu Gheorghe, care a realizat detensionarea stărilor într-un mod fascinant și adecvat. La pian ne-a acompaniat cu dedicare și profesionalism D-na Lect. Univ. Dr. Laura Smărăndescu, cadru didactic al instituției-gazdă.

Acesta a fost un început. Ce urmează?

În 19 mai 2014, la Biserica „Sf. Elefterie” vom avea bucuria de a continua seria menționată cu „Giuvaere corale religioase românești”, urmând același demers de a prezenta o altă filă a repertoriului național, dorind, astfel, să venim în întâmpinarea setei crescânde a publicului, nestăvilind-o complet, ci stimulând-o și direcționând-o.

În perioadele următoare dorim să realizăm concerte de Giuvaere ale Renașterii, ale Clasicismului muzical, Romantismului, Giuvaere contemporane, Giuvaere ale Jazzului și câte altele nu se pot face...

Să sperăm și să avem credința că vom avea puterea și determinarea de a duce cât mai departe acest proiect. Nu neapărat „să-l ducem la capăt”, căci în viziunea noastră, dacă am găsi un „capăt”, un punct terminus, acesta ar însemna începutul plafonării și al anihilării intelectuale și creatoare. Ne dorim, din contră, ca drumul nostru să fie cât mai lung și cât mai inspirant.

Pe data viitoare, când vom scrie câte puțin despre acest concert pentru care repetițiile sunt în toi, despre alegerea lucrărilor, despre abordarea acestora! Cu bine! :)

Episodul zero: Introducere în Seria „Giuvaierelor”; VOX MEDICALIS și Giuvaerele

Dicționarul Explicativ al Limbii Române oferă câteva sensuri cuvântului „giuvaier”: bijuterie, podoabă din pietre prețioase, diamant, comoară; ediția online ne oferă chiar sensul ironic: „un giuvaer de ginere ca acesta...”. Dincolo, însă, de această conotație ludică, ne învârtim, din punct de vedere lexical, în apele unui izbitor concret. O ediție mai veche a dicționarului chiar menționează sintagma „obiect de podoabă”, adâncindu-ne și mai mult în abisurile fizicului.

Dacă ar trebui să aprofundăm puțin, amatoricește, termenul de „giuvaer”, am putea începe să ne gândim la complexitatea elementului pe care îl reprezintă.

Mai întâi de toate, un giuvaer poate fi o piatră prețioasă. Piatră a cărei existență este milenară, dinainte de noi și a cărei existență și strălucire va dăinui mai mult decât vom trăi noi. Existența ei se naște la nivel molecular, în adâncurile telurice, în energiile colosale în care stihurile de fotoni se realiniază, răstălmăcind datina țărânei, iar particulele modifică universuri atomice. Timpul se măsoară în unități necunoscute nouă, ca apoi totul să se stingă și piatra să zacă alte măsuri de timp până când este găsită.

Dar găsirea nu este întâmplătoare. Doar truda căutării își va primi răsplata, binecuvântarea descoperirii. Poate că tocmai sudoarea căutătorului ce lovește necontenit roca aparent stearpă reflectă o undă luminoasă ce vine din adâncuri. Iar apoi, cu cea mai mare bucurie trăită vreodată, după lungi ani de săpături, omul duce piatra la bijutier.

Și aici începe o nouă fază a travaliului: piatra nu va avea valoare decât după ce este curățată, măsurată, tăiată, și șlefuită în mod savant. Bijutierul este cel care va ști exact cum să-i evidențieze unghiurile și laturile în funcție de caracteristicile sale. Apoi, diamantul nu poate fi prelucrat oricum, ci numai cu praf de diamant va putea el fi biruit în duritatea sa. Nu în ultimul rând, doar un adevărat Maestru va ști să calculeze cum să taie piatra astfel încât să nu îi distrugă valoarea, ci să îi dea și mai multe conotații.

În cele din urmă, bijuteria este evaluată și apoi expusă. Ea nu va fi ascunsă, nu a așteptat atâta în umbra adâncurilor pentru a se întoarce în obscuritatea și igrasia unui sertar. Nici nu va fi irosită în moduri necuviincioase („Nu aruncați mărgăritarele în gura porcilor”, spunea un text). Ci va fi expusă în vitrine și va avea un drum; va fi cumpărată și vândură și din nou licitată și preluată, pe piețe mai mari sau mai mici, valoarea ei crescând, viziunea asupra ei schimbându-se mereu până când va fi pusă în capul unei coroane, într-un inel sau colier, printre marcasite și alte pietre. Și atunci, din giuvaerul care era o piatră, devine giuvaer care este o podoabă complexă, care răsfrânge lumina, o disecă în elemente, le împreunează și naște miracole pentru ochiul muritor. Și domnește mândru, rezistând secolelor, aducând noblețe și uimire.

Apoi, un giuvaer poate fi tânăr, tocmai scos din pântecele stâncii milenare, sau veteran, cu o istorie celebră; amândouă vor stârni fascinația: primul, datorită curiozității descoperirii unei noi sclipiri, așa cum rar a mai fost găsită; al doilea, prin admirația istoriei sale, a capetelor încoronate care l-au purtat, a timpurilor pe care le-a văzut.

Giuvaerul – o entitate plină de culoare, de strălucire, de sensuri.

Creem, astfel, o alegorie cu demersul nostru, al Corului „VOX MEDICALIS”, de a realiza o serie a „Giuvaerelor” muzicale: o serie de concerte axate pe genuri și epoci diferite. Giuvaere a căror căutare, descoperire, sortare, pregătire și expunere au implicat un imens travaliu și cercetare amănunțită.

Anul trecut am avut bucuria de a prezenta publicului un prim concert din această serie, intitulat „Giuvaere corale laice românești”, concert reluat de mai multe ori în București și în Buzău.

În episoadele următoare ale postărilor de pe blog vă vom invita să descoperiți pas cu pas setul de Giuvaere pe care vi le propunem în această primăvară. Vom trece prin toate etapele: de la sudoarea târnăcopului, la descoperirea transcendentală, la șlefuirea inițiatică, la măreția strălucirii, ca apoi să ne bucurăm împreună de expunerea pe care v-o pregătim.

Pe data viitoare, cu bine!

1000 de like-uri pe pagina de Facebook

Dragi prieteni,

De câteva ore tocmai am depășit pragul de 1000 de like-uri ale paginii noastre de Facebook. Nu putem decât să vă mulțumim pentru că ne apreciați truda, pentru că sunteți alături de noi și pentru că sunteți interesați de Corul "Vox Medicalis" al Studenților în Medicină și Farmacie . Să ne auzim cu bine și curând!

Inaugurăm blogul!

Dragi prieteni,

Până va fi gata site-ul, am inaugurat blogul Corului „VOX MEDICALIS”, unde puteți fi la curent cu activitățile noastre de zi cu zi.

Și, ca să marcăm acest eveniment, să ne aducem aminte de un frumos moment petrecut împreună cu Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”: Corul robilor evrei din opera Nabucco, un „șlagăr” coral pe care am avut bucuria de a-l cânta sub bagheta Maestrului Iosif Ion Prunner.

Puteți urmări înregistrarea aici.

O seară frumoasă! :)